The Romanian Cultural Centre in London

Fundația Rațiu din Marea Britanie are plăcerea să anunţe organizarea la Londra a conferinţei

Limitele așteptării

susţinută de Ion Caramitru

în cadrul programului Culture Power.

Întâlnirea este găzduită de Dr. Mike Phillips, romancier, istoric şi curator, distins cu Ordinul Imperiului Britanic (OBE). Conferinţa va fi urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

19.00-21.00, Fundaţia Raţiu / Centrul Cultural Românesc
Manchester Square, 18 Fitzhardinge Street, London W1H 6EQ; Tel. 020 7486 0295, int. 108; e-mail: bookings@romanianculturalcentre.org.uk .
Intrarea este liberă, dar anunţarea prezenţei este obligatorie. Numărul de locuri fiind limitat, se va acorda prioritate primilor veniţi; rezervarea din timp a unui loc este recomandată.

„În februarie 1992, am fost invitat la Londra de Mark Fisher, Ministru al artelor din partea opoziţiei laburiste, pentru a susţine o conferinţă în Parlamentul Britanic, alături de Umberto Eco şi Günter Grass. Evenimentul era organizat în colaborare cu Fundaţia Paul Hamlyn. Am scris şi am vorbit despre România şi istoria ei recentă şi despre proiectele mele. De curand, în cadrul conferinţelor organizate de Teatrul Naţional Bucureşti, mi-am intitulat conferinţa Limitele aşteptării (When do We Want It? Now!) şi mi-am dat seama că ce spuneam în 1992 este, din păcate, încă relevant.“ (Ion Caramitru)

„În partea de lume de unde vin, o generaţie care s-a născut şi a trăit captivă în propria ţară a înţeles că salvarea nu poate veni decât prin cultură. Pentru a depăşi o puternică sezație metafizică de frică, această generaţie a legat prietenii adânci şi de durată, a citit cărţi, a mers la teatru, a făcut eforturi foarte mari ca să înveţe limbi străine [...] Privind acum în urmă, de ce toate acestea îmi amintesc de Gogol, Dostoievski, Swift? De ce, într-o epocă a minciunii şi compromisului, am simţit nevoia să ma retrag în lumea teatrului? Poate pentru că acolo totul pare posibil? [...] Îmi amintesc că acum câţiva ani, într-un interviu, am răspuns la întrebarea: Ce înseamnă teatrul pentru dumneavoastră? cu replica: O şansă de a supravieţui.“ (Fragment din conferinţa susţinută în 1992 la Londra, în Camera Comunelor a Parlamentului britanic).

Ion Caramitru, distins cu Ordinul Imperiului Britanic (OBE), este actor, director general al Teatrului Naţional din Bucureşti (din iunie 2005), preşedinte al Uniunii Teatrale din România, UNITER, fost vicepreşedinte al României post-revoluţionare (1990), director al Teatrului Bulandra din Bucureşti (1990-1993) şi Ministru al Culturii (1996-2000).

Un apreciat actor de teatru şi film şi director de teatru, Ion Caramitru a jucat o paletă largă de roluri, de la Hamlet și Edward al III-lea, până la roluri principale şi secundare în filme româneşti, britanice şi hollywoodiene. Producţia Teatrului Bulandra cu Hamlet, în regia lui Alexandru Tocilescu, prezentată în 1990 pe scena National Theatre London, a fost primită cu entuziasm atât de public, cât şi de critici.

Ion Caramitru este de asemenea profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti şi a fost cel care a creat şi pus în practică programe sociale şi culturale precum „Casa artiştilor“, spectacolele caritabile organizate anual „Artişti pentru artişti“, Cliniclown, Artschool etc. Militant pentru democraţie şi revoluționar de marcă în decembrie 1989, Ion Caramitru este totodată un reper al mişcării societăţii civile româneşti.

Conferinţă organizată de Fundația Rațiu din Marea Britanie / Centrul Cultural Românesc de la Londra.

Culture Power este un program iniţiat de Fundaţia Raţiu; propune conferinţe şi dialoguri constructive audienţei invitate.
Conferinţa este organizată cu sprijinul ProFusion International Creative Consultancy.

Notă: În imagine, Ion Caramitru în Edward al III-lea, © Ion Caramitru