The Romanian Cultural Centre in London

Aflat intr-o scurta vizita oficiala la Londra, ministrul roman de externe – domnul Mihai-Razvan Ungureanu, a inclus in programul sau inaugurarea noii sectii consulare a Ambasadei Romaniei, precum si acordarea catorva ordine de merit unora dintre cei mai apropiati prieteni si sustinatori ai Romaniei.

Dupa vizita sa de anul trecut intr-o anexa improprie in care functiona vechiul consulat al Ambasadei, ministrul a decis sa faca o schimbare decisiva pentru a imbunatati imaginea Romaniei si la acest nivel. Plasata astazi intr-o eleganta cladire din centrul capitalei londoneze, noua sectie consulara ofera conditii proprii desfasurarii activitatii specifice la standarde europene.

La ceremonia de inaugurare a noului sediu au participat, alaturi de ministru, cei doi actuali ambasadori ai Romaniei si Marii Britanii, precum si viitorul Ambasador al Marii Britanii la Bucuresti. Excelentelor lor li s-au alaturat Mihai Delcea – seful sectiei consulare, Ina Dickson – consulul onorific de la Newcastle, personalul Ambasadei Romaniei, Helen Meixner – fost director al Consiliului Britanic de la Bucuresti, reprezentanti ai comunitatii romanesti, precum Marina Sturdza – membru de onoare al unor importante organizatii de caritate britanice, arhitectul Serban Catancuzino – presedinte al Pro Patrimonio si Ramona Mitrica – director al Centrului Cultural Romanesc. Au fost, de asemenea, prezenti studenti si jurnalisti romani aflati temporar sau permanent la Londra.

In discursul inaugural, ministrul a multumit tuturor celor prezenti pentru sustinere si a subliniat activitatea deosebita desfasurata de consulatul roman. Mihai-Razvan Ungureanu a specificat, cu umor, ca in 2005 s-au primit la consulatul roman din Londra chiar mai multe solicitari decat la cabinetul sau de ministru de la Bucuresti. Si, pentru demonstratie, ministrul a prezentat apoi cifrele: 12.000 de persoane au calcat pragul consulatului, 10.000 de apeluri telefonice au fost preluate, 5.000 de e-mailuri au fost trimise ca raspuns la solicitari in anul care a trecut. Oficialul roman nu a uitat sa mentioneze nici contributia deosebita pe care incasarile de la consulatul roman o aduc la bugetul de stat.

S-a inchinat apoi o cupa de sampanie cu cei prezenti, prieteni mai vechi si mai noi de pe meleagurile britanice. Ca istoric, Mihai-Razvan Ungureanu a studiat si predat la Oxford si Londra inainte de a imbratisa cariera diplomatica de la Bucuresti si, dupa cum el insusi declara intr-o vizita anterioara, revine intotdeauna cu placere in Marea Britanie, aceasta ‘a doua casa a sa’, o ‘tara de suflet potrivit unei geografii simbolice’.

Seara a continuat cu un alt eveniment de marca desfasurat la sediul Institutului Cultural Roman din 1 Belgrave Square, fosta resedinta a Ambasadorilor Romaniei. Intr-o ambianta culturala, printre lucrarile lui Ion Bitzan din sala de expozitie a Institutului, ministrul a acordat inalte distinctii si ordine de merit celor trei ‘ambasadori de suflet’ ai Romaniei.

Primul distins a fost scriitorul si diplomatul de cariera Ivor Porter, fost oficial britanic la Bucuresti in anii 1939 – 1944, autorul recentei biografii a Regelui Mihai (‘Michael of Romania. The King and The Country’; Sutton Publishing, 2005).

A urmat omul de afaceri Paul Beza, presedinte al Camerei de Comert Romano-Britanice, descendent al unei familli de marca a Romaniei.

Ultimul, dar nu cel din urma, a fost decorat Muir John Potter, cel care conduce organizatia de caritate ‘Parliamentary Appeal for Romanian Children’, alaturi de Baronesa Emma Nicholson. Muir John este directorul activitatilor comunitare de la Colegiul Christ’s Hospital, precum si consilierul primului ministru al Romaniei pe probleme de protectia copilului.

Cei trei ‘ambasadori de suflet’ distinsi de Presedintele Romaniei, prin ministrul Ungureanu aflat la Londra, au fost insotiti de familiii si prieteni apropiati intr-o ceremonie simpla si nobila in care au primit cu modestie laudele binemeritate pentru activitatea trecuta si actuala depusa in sprijinul Romaniei aflata acum pe drumul integrarii europene.

Ministrul afacerilor externe, Mihai-Razvan Ungureanu, a efectuat in perioada 22-23 februarie o vizita oficiala la Londra. In programul vizitei sale s-au aflat convorbiri cu secretarul de stat la Ministerul de Externe Britanic, Jack Straw, seful Secretariatului European din cadrul Cabinetului Primului Ministru Tony Blair, Kim Darroch si alti functionari superiori britanici, intrevederi cu reprezentanti de marca ai comunitatii romanesti din Londra, participarea la ceremonia de inaugurare a noului sediu al sectiei consulare a Ambasadei Romaniei la Londra si acordarea de interviuri pentru postul de televiziune CNN si pentru postul BBC World Service. Desfasurarea vizitei pe parcursul a doua zile a urmarit acoperirea unei arii cat mai largi de contacte, atat la nivel politic, cat si academic, precum si participarea la evenimente publice si intrevederi cu mass-media.

Semnificatia vizitei ministrului roman la Londra este intarita de recenta promulgare de catre suverana britanica a Tratatului de Aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana.