Festivalul de film românesc de la Londra, 10 - 14 noiembrie 2011: "Iubire fierbinte, inimi de gheață"

Posted
10th November 2011


Related Events
Romanian Women | Smashing the Glass Ceiling The Discontented by Alan Ogden Old Crafts| New Forms Painters in Transylvania





IUBIRE FIERBINTE, INIMI DE GHEAŢĂ
FESTIVALUL DE FILM ROMÂNESC DE LA LONDRA, EDIŢIA A VIII-A


 
10 - 14 noiembrie 2011
cinema Curzon Mayfair, 38 Curzon Street, London W1J 7TY și
cinema Curzon Soho, 99 Shaftesbury Avenue, London W1D 5DY


Ediţia din acest an a Festivalului de film românesc de la Londra aduce în prim plan filme de lung şi scurt metraj dedicate complicatelor relaţii interumane, poveşti extrem de diverse, de la drame de familie şi relaţii extraconjugale, la comedii bazate pe clasicii literaturii române și pe întâmplări adevărate.

Vor fi proiectate în premieră unele dintre cele mai noi producţii, dar şi un film de referinţă în cinematografia românească semnat de Lucian Pintilie, o peliculă interzisă de puterea comunistă în anii ’80 şi redată publicului abia după Revoluţia din decembrie 1989: „DE CE TRAG CLOPOTELE, MITICĂ?“

Vorbind despre Festivalul de film românesc de la Londra, Nicolae Rațiu, președintele Fundației Rațiu, a afirmat: „Începutul aventurii Fundației Rațiu în lumea filmului datează din toamna anului 2002, când am înființat primul club de film românesc din Marea Britanie. Popularitatea acestui proiect în rândul comunității a creat necesitatea organizării unui festival, a cărui primă ediție a avut loc în octombrie 2003. Cu ajutorul partenerilor noștri români și britanici, dar și cu sprijinul neprețuit acordat de membrii comunității, am reușit să transformăm acest proiect într-un program nelipsit din calendarul cultural românesc din Marea Britanie. Anul acesta, pe lângă sprijinul venit din partea românilor din Marea Britanie, dorim să mulțumim și pentru sprijinul venit din partea statului român, Festivalul primind o finanțare din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României (DRP).”

Festivalul de film românesc de la Londra a dat publicului, în fiecare an, șansa de a se întâlni și discuta cu invitați de marcă din România – regizori, actori, scenariști. În 2011, oaspeții care vor participa în cadrul sesiunilor de întrebări și răspunsuri care vor urma fiecărei proiecții sunt cunoscutul actor Marcel Iureș, actrița Maria Popistașu, regizorii Lucian Georgescu, Tudor Giurgiu și Anca Damian, scenariștii Bianca Oană și Alexandru Baciu, scriitorul și jurnalistul Liviu Antonesei și producătoarea Alina Sălcudeanu. Discuțiile vor fi găzduite de directorul festivalului, Ramona Mitrică și de curatorul programului, Mike Phillips. Pentru filmul „LOVERBOY“ de Cătălin Mitulescu, discuția va fi găzduită de cunoscutul critic de film britanic Ian Haydn Smith, editorul prestigiosului International Film Guide.

Festivalul va fi deschis oficial în sala mare a cinematografului Curzon Mayfair, în seara de joi 10 noiembrie, de către Nicolae Rațiu. Înainte de proiecția de gală a filmului „MARŢI, DUPĂ CRĂCIUN“ de Radu Muntean, muzicianul Nicolae Voiculeț, invitat de seamă al Festivalului, va susține un recital de nai.

Ca un eveniment conex al Festivalului, organizatorii au conceput o expoziție inedită cu schițe, fundaluri și desene pregătitoare pentru animația filmului „CRULIC – DRUMUL SPRE DINCOLO“ de Anca Damian. Expoziția, organizată de artista Raluca Popa, va fi deschisă publicului între 10-25 noiembrie 2011 la sediul Fundației Rațiu.

Ramona Mitrică, directorul Festivalului de film românesc de la Londra, a declarat: „Festivalul nostru reunește un important număr de oameni de cultură din România – actori, regizori, scriitori, specialiști în domeniul filmului, muzicieni și artiști plastici. Festivalul a fost gândit ca un vârf de lance prin care cultura națională să fie prezentată publicului și specialiștilor britanici, astfel creându-se colaborări și parteneriate cu organizații culturale britanice și obținându-se o mai bună recunoaștere a României în Marea Britanie.”

Pentru mai multe detalii, accesați site-ul Festivalului la adresa www.romanianculturalcentre.org.uk/filmfestival/2011

PROGRAM


Joi, 10 noiembrie 2011, ora 18.10, sala 1, Curzon Mayfair

„MARŢI, DUPĂ CRĂCIUN“ de Radu Muntean – Proiecţia de gală a festivalului


România, 2010, 99 min.
Scenariul de Alexandru Baciu, Răzvan Rădulescu şi Radu Muntean
Cu: Mimi Brănescu, Mirela Oprişor, Maria Popistaşu

„Forţa filmului Marţi, după Crăciun, al patrulea film al dlui. Muntean, constă în precizia, profund umană, cu care tratează scenele de viaţă cotidiană.“
A.O. Scott, New York Times, 24 mai 2011

Paul Hanganu e căsătorit cu Adriana de zece ani. Au o fată de opt ani, Mara. În ultimele şase luni a fost implicat într-o aventură extraconjugală cu Raluca, care este stomatolog. Paul, care se străduiește să găsească timp pentru Raluca, decide să o ducă pe fiica lui la dentist înainte de Crăciun. Paul trebuie să ia o decizie dificilă...

Proiecţia va fi urmată de o sesiune de discuţii cu publicul. Participă actrița Maria Popistașu și scenaristul Alexandru Baciu.

/ / / / / / / /

Vineri, 11 noiembrie 2011, ora 18.00, sala 2, Curzon Mayfair

„TATĂL FANTOMĂ“ de Lucian Georgescu


România, 2011, 90 min.
Scenariul: Lucian Georgescu
Cu: Marcel Iureş, Mihaela Sîrbu, Valer Delakeza, Mimi Brănescu, Barry Gifford, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ

Profesorul american Robert Traum (Marcel Iureș, într-un rol deopotrivă impresionant și inedit) își ia un concediu de un an și, renunțând la un prezent lipsit de surprize, decide să îmbrățișeze o aventură strâns legată de trecut. Întors în Europa, Robert încearcă să descâlcească misterul ce învăluie originile tatălui și unchiului său, faimoșii frați Traum: Rudolf, un celebru romancier, și Samuel, odinioară mare gangster în Chicago. În timpul călătoriei sale prin nordul României, Robert o cunoaște pe Tania (Mihaela Sîrbu), care lucrează la Arhivele Bucovinei.
Împreună, cei doi încearcă să-l găsească pe Sami (Valer Delakeza), ultimul prieten al familiei Traum aflat încă în viaţă, proiecţionist la un mic cinema prăfuit de provincie.

Filmul va fi precedat de scurtmetrajul

„SUPERMAN, SPIDERMAN SAU BATMAN“ de Tudor Giurgiu
România, 2011, 11 min.
Scenariul: Doru Lupeanu
Cu: Bogdan Zsolt, Aaron Åžerban, Ovidiu Cridan, Elena Ivanca

Aron, un băieţel de 5 ani, porneşte într-o dimineaţă împreună cu tatăl său pe un drum la capătul căruia doreşte, asemenea eroilor din benzile desenate, să-şi salveze mama bolnavă de inimă.

Proiecţiile vor fi urmate de o sesiune de discuţii. Participă actorul Marcel Iureș și regizorii Lucian Georgescu și Tudor Giurgiu.

/ / / / / / / /

Sâmbătă, 12 noiembrie 2011, ora 18.00, sala 2, Curzon Mayfair

„DE CE TRAG CLOPOTELE, MITICĂ?“ de Lucian Pintilie


România, 1979, 120 min.
Scenariul: Lucian Pintilie după piesa „D’ale carnavalului“ de I.L. Caragiale (1852-1912)
Cu: Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Gheorghe Dinică, Tora Vasilescu, Petre Gheorghiu, Florin Zamfirescu, Mircea Diaconu

Didina Mazu, amanta lui Pampon, este îndrăgostită de Nae Girimea, bărbierul şi Don Juan-ul cartierului. Dar Nae e şi amantul Miţei Baston, la rândul ei amanta lui Crăcănel. O scrisoare a Miţei, trimisă lui Nae (care a pierdut-o), este găsită de Pampon la Didina. Scrisoarea îl pune pe o pistă falsă şi produce un adevărat scandal... Intriga are loc în zilele de Carnaval, un eveniment major în mahala. O comedie spumoasă realizată de unul dintre cei mai mari regizori români.
Interzis imediat după realizare de către cenzura comunistă, filmul a putut fi difuzat numai după Revoluţia din 1989.

Proiecţia va fi urmată de o sesiune de discuţii găzduită de directorul festivalului, Ramona Mitrică și de curatorul festivalului, Mike Phillips.

/ / / / / / / /

Duminică, 13 noiembrie 2011, ora 17.30, sala 2, Curzon Mayfair

„LOVERBOY“ de Cătălin Mitulescu


România, 2011, 93 min.
Scenariul: Cătălin Mitulescu, Bianca Oana, Bogdan Mustaţă
Cu: George Piştereanu, Ada Condeescu, Ion Besoiu, Clara Vodă

Luca este un tânăr de 20 de ani, care seduce femei pentru a le pasa unei reţele de prostituţie. Dar când o întâlneşte pe frumoasa şi exuberanta Veli, Luca se îndrăgosteşte... E vară pe malul Dunării, la Hârşova. Muzica bubuie din maşinile luxoase, fetele sunt bronzate şi Veli fuge de-acasă în patul lui Luca. Prima dragoste n-a fost niciodată mai periculoasă.

Filmul va fi precedat de scurtmetrajul

„LORD“ de Adrian Sitaru
România, 2010, 25 min.
Scenariul: Adrian Sitaru
Cu: Andreea Samson, Sergiu Costache

Deşi urăşte câinii, Toni este specializat în „găsirea“ animalelor pierdute, pentru ca apoi să îi şantajeze pe stăpânii lor pentru a obţine sume importante de bani. De data asta însă, din cauza unui pechinez urât şi bătrân de care nu poate să scape, Toni se descoperă a fi şi sentimental...

Proiecţiile vor fi urmate de o sesiune de discuţii găzduită de criticul Ian Haydn Smith. Participă scenarista Bianca Oană.

/ / / / / / / /

Luni, 14 noiembrie 2011, ora 18.30, sala 3, Curzon Soho
(99 Shaftesbury Avenue, London W1D 5DY)

„CRULIC – DRUMUL SPRE DINCOLO“ de Anca Damian – Proiecţia de închidere a festivalului


România-Polonia, 2011, 73 min.
Scenariul: Anca Damian
Voci: Vlad Ivanov, Jamie Sives

Documentar animat de lung metraj, filmul spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român de 33 de ani, arestat în Polonia pentru un presupus furt, ţinut în închisoare şi abandonat de toată lumea până ce moare din cauza unei greve a foamei. Cunoscutul actor Vlad Ivanov este naratorul filmului, prin glasul său auzindu-se vocea lui Crulic ce revine din lumea de dincolo. Cu imagini foarte puternice, filmul este realizat prin montarea unor desene, colaje, stop-cadre şi alte tehnici de animaţie.

Proiecţia va fi urmată de o sesiune de discuţii. Participă regizoarea Anca Damian.
Filmul este inclus în programul Curzon Doc Days

/ / / / / / / /

Director festival: Ramona Mitrică
Curator festival: Mike Phillips
Prieteni ai festivalului: Nicolae Raţiu, Eugen Şerbănescu, Alina Sălcudeanu, Eugen Tomac, Adrian Cherciu, Ana Santos
Design, tehnoredactare şi e-mail: Mihai Rîşnoveanu
Website: Tudor Prisăcariu
Echipa: Carmen Câmpeanu, Irina Predescu, Eugen Androne, Laura Lazăr, Dan Mitrică
Copiile filmelor au fost obţinute prin amabilitatea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC)

Festivalul de film românesc de la Londra, ediţia a VIII-a
10-14 noiembrie 2011, cinematografele Curzon Mayfair și Curzon Soho,

organizat de
Fundația Rațiu din Marea Britanie / Centrul Cultural Românesc din Londra,
în colaborare cu Centrul Naţional al Cinematografiei, Bucureşti și Cinematografele Curzon.
Cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP)
Susținut de Profusion International Creative Consultancy, http://ROMANi-ONLiNE.co.uk and http://Albinuta.co.uk
Nota: imaginea de mai sus este din filmul „Loverboy“ de Cătălin Mitulescu © Prin amabilitatea CNC




Share